Cauta
Filtreaza rezultate
Articole
Pagini
Firme
Numai rezultate exacte
Cauta in titlu
Cauta in continut
Cauta in comentarii
Cauta in de

Istoria tiparului Alba Iulia

 
 

Povestea tiparului începe la Alba Iulia odată cu venirea în oraş a tipografului polonez Raphael Hoffhalter/Skrzetuski, în anul 1567. După numai câţiva ani, în capitala principatului îşi făcea apariţia diacul Lorinţ, tipograf român din anturajul lui Coresi. Epoca de aur a tiparului albaiulian este plasată în secolul al XVII-lea, când activa tipografia princiară şi cea a mitropoliei ortodoxe. Ultimul episod al imprimeriilor locale s-a încheiat cu activitatea tipografiei episcopului Batthyány, la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

În plină Renaştere europeană, Alba Iulia devenea capitala Principatului transilvan, dezvoltându-se urbanistic şi economic. Curtea princiară a importat modele europene de viaţă şi funcţionare pentru peste un secol şi jumătate. Între cele două direcţii principale – politică şi cultură – sub directa influenţă a principilor şi a consilierilor acestora, în oraş au sosit erudiţi europeni: artişti, literaţi, medici, arhitecţi și dascăli.

Ei şi alţii au făcut din Alba Iulia o urbe vie şi multiculturală. Europa vremii a fost cuprinsă de flacăra Reformei catolice şi a Contrareformei, mişcări care au dat naştere polemicii religioase susţinute prin puterea cuvântului scris. Găsind un loc propice pentru activitatea sa, la Alba Iulia este acceptat, în anul 1567, primul tipograf. În acea epocă, în Europa Occidentală, arta tiparului nu mai era o noutate. În vremea lui Raphael Hoffhalter, primul tipograf albaiulian, tiparul era vechi de peste o sută de ani (a apărut în Germania în jurul anului 1445 şi s-a răspândit rapid prin Europa).

Povestea primului tipograf a început aici cu invitaţia din partea principelui Ioan Sigismund, din jurul anului 1566. Raphael Hoffhalter/Skrzetuski a fost un polonez care a umblat prin Viena, Zürich (era căsătorit cu o elveţiancă), Debrecen, dar a poposit şi la Oradea. Sub privirile superintendenţilor calvini, protestant şi el, a devenit pentru scurtă vreme tipograf de curte al lui Ioan Sigismund. Prin venirea sa în oraş, Raphael Hoffhalter a pus capitala principatului pe harta tiparului, Alba Iulia devenind al cincilea centru tipografic din spaţiul românesc, după Târgovişte (1508), Sibiu (1525), Braşov (1539) şi Cluj (1550).

Tipograf ambulant, Raphael Hoffhalter nu a reuşit din păcate să-şi dezvolte afacerea la Alba Iulia, el murind în anul 1568. Susţinător al Reformei, prieten cu tipograful protestant Gál Huszár, cu tipograful şi scriitorul Petru Bornemisza, ale cărui lucrări au apărut în tipografia sa, Hoffhalter a tipărit totuşi la Alba Iulia prima sa carte, cea a unitarianului Dávid Ferenc, Refutatio Scripti Petri Melii (1567) şi alte câteva cărţi, majoritatea fiind polemici religioase. Tipic pentru instituţia tiparului european este că şi la Alba Iulia, după moartea tipografului fondator, pe foile de titlu ale cărţilor apare „Albae Iuliae, vidua Raphaelis Hoffhalteri”, tipografia fiind condusă de văduva acestuia, apoi de factorul tipografiei, meşterul Gregorius Wagner. Oficina albaiuliană şi-a încheiat activitatea în anul 1569 pentru peste o jumătate de secol. Pentru posteritate a rămas o listă de circa 20 de titluri de cărţi, tipărite cu alfabet latin în limbile latină şi maghiară.

Tiparul fiind o profesie liberă, în Alba Iulia secolului al XVI-lea şi-a încercat norocul şi diacul Lorinţ (1577-1580), care făcea parte din grupul tipografilor români braşoveni, al diaconului Coresi (1577-1580), el tipărind câteva cărţi pentru români în limba slavonă, astăzi acestea fiind foarte rare. Românul a beneficiat de un privilegiu princiar din partea lui Ştefan Báthory pentru a tipări la Alba Iulia timp de 30 de ani, însă după trei ani nu se mai ştia nimic despre prezenţa lui în oraş.

Trecând peste 50 de ani de la oprirea tiparniţei lui Hoffhalter, Alba Iulia şi-a trăit gloria de capitală înfloritoare în secolul al XVII-lea. Principele cult şi ambiţios Gabriel Bethlen, fondatorul academiei de rang universitar, s-a îngrijit de procurarea instrumentarului tipografic de pe teritoriul Slovaciei de astăzi. Fiind nevoie de profesori pentru şcoală, de manuale pentru studenţi, tipografia princiară şi-a pornit instrumentarul folosind formula „Typis Principis”, din anul 1623. Susţinând efervescenţa economică, politică şi culturală, până în anul 1655, în tipografia princiară s-au tipărit regulamente, legi, dar şi multe manuale, ceea ce a însemnat mai mult de 140 de titluri. Profesorii invitaţi, Basirius, Alstedius și Bisterfeld, au adus spiritul Europei preiluministe în capitala principatului, iar cărţile lor au contribuit la pregătirea generaţiilor de studenţi. Catehismele pentru copii ale lui Fogarasi, Medgyesi, dar şi Janua linguae Latinae reserata a lui J. A. Comenius au văzut lumina tiparului la Alba Iulia.

De culturalizarea poporului român s-a îngrijit Mitropolia Ortodoxă din Alba Iulia, secondată de principi, înzestrată cu seturi de litere chirilice utilizate pentru tipărirea cărţilor în limba română. În completarea seriei cărţilor necesare Bisericii româneşti, la Alba Iulia s-a tipărit prima traducere în limba română a Noului Testament (1648), legată de permisiunea dată de principii Gheorghe Rákoczi I şi Gheorghe Rákoczi II, dar şi ediţia Psaltirii (1651), ambele cărţi fiind legate de contribuţia mitropolitului Bălgradului, Simion Ştefan. Prin concursul dat de domnul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu, cel care l-a trimis la Alba Iulia pe unul dintre ucenicii lui Antim Ivireanul, Mihai Iştvanovici, în oficina albaiuliană s-au tipărit cărţi de rugăciuni, Molitvenicul (1689), cazanii pentru duminici, Chiriacodromion (1699) şi primul abecedar românesc, Bucoavna (1699).

Instaurarea dominaţiei habsburgice în Transilvania a însemnat şi încheierea activităţii tipografice la Alba Iulia. Ultima apariţie certă este catehismul pentru copii, Pâinea pruncilor (1702), influenţat deja de catolicismul Imperiului Habsburgic. Istoriografia mai veche şi mai nouă a luat în discuţie ca posibilă şi continuarea tipografiei după anul 1747 în cadrul Episcopiei Unite, Greco-Catolice, la Blaj.

Ultimul episod tipografic local, de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, îl reprezintă înfiinţarea unei tipografii proprii a episcopului romano-catolic, fondator al unui institut enciclopedic şi al unei biblioteci, Ignác Batthyány. Sub egida „Typis Episcopalibus”, el a tipărit cărţi de cult, unele semnate chiar de însuşi Batthyány, ba chiar au apărut informaţii despre încercările de tipărire a unei biblii în această perioadă.

În decursul a două secole şi jumătate, la Alba Iulia au existat cel puţin patru tipografii, excluzând momentele episodice, toate acestea deservind principalele confesiuni ale Transilvaniei: protestantă, catolică, ortodoxă şi greco-catolică. Funcţionarea lor în folosul politicii, educaţiei şi religiei atestă statutul oraşului, care a fost pentru o bună perioadă de timp capitala Principatului Transilvaniei. (E.M.)

 (Rubrica în construcție – Istoria industriei poligrafice din Romania. Îi rugam pe toti care detin informatii, imagini, documente si poze despre tipografiile vechi din Romania sa ne contacteze la email: info@tipoghid.ro. Multumim.)

Sursa: 

http://memoriaurbis.apulum.ro/ro/story/30

Catechismul calvinesc, anul 1648 – Alba Iulia
Back to Top