În 1969, la Cluj, profitând de o relativă destindere a rigorilor comunismului, un grup de intelectuali scriitori, profesori universitari, oameni de ştiinţă a fondat Editura Dacia, cu scopul de a promova cultura română, pusă la grea încercare de către ingratitudinile istoriei.

Clujul reprezenta, în acea perioadă, un centru cultural de tip european, focar al culturilor central-europene, o capitală culturală a Transilvaniei, în care convieţuiesc de mai multe secole religii şi etnii diferite. Acest lucru este pus în evidenţă de sigla editurii, care este o sinteză a simbolurilor istorice aparţinând celor trei provincii româneşti. Prin extensiune, emblema editurii reprezintă şi întrepătrunderea spiritualităţii româneşti în general cu cele aparţinând maghiarilor şi germanilor stabiliţi de secole în Transilvania. 

Prin prestigiul dobândit în scurtă vreme de la înfiinţare şi prin anvergura programelor, editura a depăşit cu mult perimetrul provincial, devenind o editură naţională şi treptat fiind recunoscută şi în afara graniţelor ţării. Un catalog cvasicomplet al cărţilor apărute la Dacia cuprinde peste 3500 de titluri în limbile română, maghiară şi germană totalizând un tiraj de aproximativ 30 de milioane de exemplare.